Doamnelor si Domnilor...

Rue de la Liberte. In spatele fotografului se află faimoasele galerii La Fayette, mult mai scumpe ca mall-ul nostru de acasă ori ca Unirea. Nu că asta ar conta.

Unul din locurile din oraşul vechi în care vin tot timpul tinerii şi cântă seara. Iar autobuzul acela micuţ din dreapta este unul cu care poţi să faci un tur gratuit al centrului vechi şi care merge şi pe straduţe pe care nu au loc autobuzele mari. Drept urmare unii oameni îl folosesc şi în alte scopuri. Si asta pentru că firma de autobuze nu este a statului, ci e particulară şi are un contract cu primăria. Deci are toate motivele să-şi facă publicitate. Frumos e că şi ştie cum să o facă bine.

Partea amuzantă e că pe uşa cafenelei scrie cu litere mari (dar nu se vede in poză) că înăuntru nu se fumează.

Si cât de simplu e să faci lucrurile frumoase.

Cu toate că majoritatea străzilor în Centre Ville sunt foarte foarte înguste, am observat că maşinile au voie să circule pe acolo. Si am mai observat că francezii se descurca destul de bine si am mai observat un numar covârşitor de femei la volan. Pe astfel de străduţe circulă şi autobuzele acelea mari de mai mult de 10 metri.

Tot de la mine din cameră, se vede în spatele căminului un teren de tennis pe care nu îl foloseşte nimeni şi cu un fileu pe care nu îl fură nimeni.

Parcarea e plină de maşini şi toate sunt ale studenţilor.

Un alt Italian, Andrea, mai nonconformist şi foarte dezlegat de banalitatea societăţii post-moderne de consum, într-un cuvânt, un om relaxat.

Si prietena lui, Camilla. Ne-au ivitat într-o zi pe la ei, la un ceai. Ei locuiesc in Centre Ville, cu chirie.

Nu-i artistică poza asta?! Vlad a facut-o!

Acolo unde străzile sunt pavate complet şi nu se pot planta direct copaci, cu siguranţă există astfel de “dispozitive” din lemn, pline cu pământ în care sunt copaci naturali.

A, apropo, nu am văzut casă fără obloane. Chiar şi la cămin există şi chiar şi la blocurile cu apartamente. Obloanele se pun de la construire, o dată cu geamurile. Fără excepţie.

Prin campus.

Când e soare şi frumos, toată lumea stă pe iarbă. Una din ieşirile de la cantină (Restaurant Studenţesc, să-i spunem pe nume).

Cum spuneam mai devreme…

De la stânga la dreapta: Katrina (o nemţoaică de-o seamă cu mine, adică noi, şi care e foarte solidă, ca toate nemţoaicele in genere), eu, apoi, cu ochelari de soare, Adriana, o româncă din Timişora şi Marietţa (nu ştiu cum se scrie numele ei dar aşa se pronunţă), o polonoaică autentică ce nu prea vorbeşte nici franceză, nici engleză. E foarte greu să te înşelegi cu ea. Toate cele trei fete sunt la filosofie cu noi.

Italienii, Daniele în stânga şi Simone ( baiat - e cu noi la filosofie) în dreapta.

Poză făcută de pe geam de la mine din cameră. Se pregătea de ploaie.

Uneori pe străzi mai apar şi astfel de chestii, dar nu scot nici un pic de fum şi de cele mai multe ori şi nici un zgomot.
Exact lângă campus e o zonă de case foarte frumose. Din cand în când ne mai plimbăm pe alei tot sperând că o să ne invite cineva înăuntru.

[Eşarfa o aveam de acasă. Foarte colorată.]

Observaţi cum l-au denumit pe bietul Bach? Aşa fac şi cu scriitorii. Refac scrierea numelor după pronunţia lor.

De fapt poza asta a fost făcută pentru florile de la geam.

Poze noi

Aşa arată chiuveta noastră din cameră. Apa caldă – apa rece. Foarte greu de folosit şi foarte incomodă.

La început camerele arătau cam rău. Aveau preţii goi şi un aer vechi de loc părăsit. Dar cu timpul am lipit tot felul de poze, afişe şi chestii scrise de noi pe pereţi (cu toate ca teoretic nu avem voie) – drept urmare ne-am personalizat “locuinţele” după bunul plac.

Asa vin profesorii la cursuri... cu pipa. Glumesc, asa vin doar la scoala :)












Da, la ei scrie dedesubtul fiecarui semn de circulatie ceea ce insemna. Pentru toata lumea. P.S. Aici sunt foarte multe femei care conduc, cu foarte mare viteza si fara sa faca accidente. Oare de ce?

Serios-neserios... Poze, asta contreaza! Uite, intr-o zi ne plimbam prin zona cu case. Foarte frumoase casele, foarte ingrijite. Povestile cu "jardinaritul" francezilor unt cat se poate de adevarate.

(continuare) [Auto]portrete

Prin oraş, într-o staţie de autobuz, deşi nu-l aştepta nimeni (va previn că urmează un puseu artistic al creativităţii adelo-vladiene [sau vlado-adeliene, cum sună mai bine]).

Oraşul aştepta tăcut, frunzele stăteau mute şi ele...


















Doar zidul o implora avid de cunoaştere, în schimb privirea nu i-o întâlnea...

Gata, am terminat cu gluma, astea sunt chiar nişte poze foarte frumoase, care nu au nevoie de nici un comentariu.

Cu totul absorbit... poate chiar de acest blog.









Frumusetea nu aparţine neaparat imaginii clare.


























Şi nici bunei încadrări.

(...la cererea publicului...)[ Auto]portete

Era ultima zi de tutorat aici, cea pe care a descris-o un pic mai jos Adela prin câteva poze şi cuvinte. Era foarte, foarte ceaţă in dimineaţa aceea, asa cum - am aflat dupa aceea din experienta de zi cu zi - se intampla de fiecare data cand temperatura coboara sub zece grade (aşa e că aproape aţi citit "zero"? - noi citim asa de repede şi pentru că anticipăm, pentru că nu citim cuvintele pana la capat, zicea o veche carte de psihologia lecturii...).




Tot in aceeaşi dimineaţă, subsemnatul...

















Cel din poză nu e nimeni (de fapt, e un cineva, dar nu pentru noi), dar trebuia să mai arăt încă o dată cât de puternică era ceaţa în dimineaţa aceea. :)














Asta e de făcut tablou şi pusă mare-mare pe perete (acasă la părinţi)
















Asta e pentru cei de acasa care nu ne scriu ce se mai intampla pe acolo (cu cât a pierdut Steaua, ce prostiii a mai spus Vadim, cu cine a mai băut Băse şi în ce cârciumi, a mai condus după aia băut - ştiţi voi, actualitatea românească) şi care cred că doar noi avem chestii de povestit.









Încă una, din aceeaşi serie, in care Adela e atât de simpatică încât mori (eu cel puţin mor) de cât de simpatică e.















Şi pentru că e aşa de simpatică o pup, cu mult drag, şi ne uităm amândoi la voi toţi, cu mult drag. Că doar poza asta n-am făcut-o ca să vedm cât de scumpi suntem (şti de mult asta), ci ca să vedţi voi ce scumpi suntem (în caz că nu ştiţi de mult asta).










Am uitat să spun faptul că seria asta "însorită" de poze a fost realizată în aceeaşi zi cu cele cu ceaţa teribilă de mai sus. Ca să vedeţi cât de schimbătoare e vremea pe aici. Nu şi în sufletele noastre, căci noi zâmbim în tot felul de condiţii meteorologice (de fapt în poyele cu ceata nu zambim, dar avem altele în care zâmbim, numai că nu le-am putut pune pe toate).
P.S. - câmpul acesta cu gazonul tuns frumos e scurtătura de la mine la cămin la facultate. De la facultate la Adela la cămin sunt alte peisaje pe care le-am descris într-un post mai vechi (nimic spectaculos - cu parcarea, Maison de l'Universite, etc).