Strasbourg [continuare] - Curtea Europeana a Drepturilor Omului

Alsacienii îşi decorează foarte frumos casele de Crăciun. Un pic cam prea încărcat pentru gustul meu, dar era remarcabil faptul că toate casele erau astfel decorate.











Mergând în drum spre centrul oraşului, ne-am oprit pe pod să facem o poză...

Această clădire nu mai e Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ci ţine de Uniunea Europeană. Înăuntrul ei nu apucat să intrăm.

Aici aşteptam să intrăm în sala în care urma să se desfăşoare procesul. Se vede oboseala şi somnolenţa pe faţa noastră, având în vedere că plecasem cu autocarul la trei noaptea. Iar după cum bine ştim cu toţii, somnul ăn autocar nu e prea odihnitor. Ca dovadă, în timpul procesului, foarte interesant şi pasionant de altfel, multe capete cădeau şi se ridicau iarăşi la intervale regulate. Unii studenţi dormeau chiar de-a dreptul, mai ales în timpul intervenţiei avocatului care reprezenta Statul Francez. Asta da o pledoarie sforăitoare.


Poza aceasta e facută pe la 7:30 dimineaţa, inainte ca măcar Curtea să-şi fi deschis poţile în faţa vizitatorilor. Aşa că am aşteptat cel puţin jumătate de oră în frig, aşteptând să fim primiţi înăuntru.

poze noi de Craciun

Poza din ziua de Craciun. Ne-am frantuzit, vedeti?!

Intarea la standurile romane, la Merche de Noel.



In fiecare an o tara este invitata ca sa isi prezinte traditia. Anul acesta Romania a fost tara invitata (norocul nostru).

Strasbourg

.


Am fost la Strasbourg saptamana trecuta, cel mai frumos oras din cate am vazut pana acum. Nu stiu cate or sa se vada in poze, pentru ca pozele nu pot intotdeauna sa surprinda totul, dar va oferim, careva imagini, de orientare si informare.

Mai intai am fost la Curtea europeana a drepturilor omului, unde am asistat la un proces adevarat al unui scriitor si editor de ziar. Din pacate nu am putut face poze in timpul procesului, dar aceasta este sala in care s-a tinut.


Din cauza ca ne-am sculat la 1.30 noaptea, ca sa ajungem la Strasbourg la oea 7.30, eram foarte obositi.






Am fost un grup de vreo 40 de persoane, si am mers cu autocarul.

Pe motoare...

Avem onoarea de a vă prezenta cele mai tari motoare care s-au construit vreodată... la Dijon. Da, da, e adevărat, pionierii motocicletelor frantuzesti au trăit şi au creat chiar aici, pe aceste meleaguri. Timp de 60 de ani (1902-1962), uzina Terrot a produs motocicletele cele mai bune ale întregii Franţe, care au câştigat mai toate competiţiile (interne) din vremea lor.

Lucrul cel mai interesant a fost faptul că expoziţia a avut loc la parterul căminelor studenţeşti (2 din ele). Pe durata week-end-ului sălile de studiu au fost dezafectate, dar a meritat: motocicletele erau întradevăr superbe şi spaţiul neîncăpător al expoziţiei a fost luat cu asalt de dijonnezi. Totul a fost organizat de clubul deţinătorilor de astfel de motociclete Terrot, multe din ele încă în stare de funcţionare. Unii din proprietari şi organizatori au venit şi au plecat călare pe astfel de motociclete, unele vechi de 70 de ani!!!

În mod evident, măuit şi eu ca mîţa în calendar, admirând una din motocicletele pe deplin restaurate. Suntem aici în primul salon de expoziţie, care e chiar la parterul căminului Adelei (deci ni s-a adus expoziţia la botul calului), unde sunt expuse motociclete din anii '30, în general, dar sunt şi modele începând cu 1902. Ceea ce mi-a atras atenţia în mod particular a fost una din particularităţile tuturor motoarelor Terrot, anume faptul că toate ceasurile de bord (amperaj şi - uneori - vitezometrul) sunt încadrate în farul de multe ori supradimensionat.




Organizatorii expoziţiei au fost foarte simpatici şi foate drăguţi, au discutat cu toată lumea şi au pus la dispoziţie tot felul de materiale (există şi cărţi scrise despre istoria motocicletelor Terrot). Cel care a făcut totul posibil este... un bucătar care lucrează la restaurantul universitar al rezidenţei. Bucătar la slujbă, colecţionar de motociclete în viaţa privată, cam asta e povestea tuturor celor care au muncit foarte mult pentru această expoziţie foarte reuşită. Totul a fost doar pasiune şi voluntariat.


Aici e expusă motocicleta cu care Terrot şi-au câştigat notorietatea. "Numărul" pe care îl făceau în faţa publicului cu aceasta motocicleta de care este sudata în partea anterioara o scară de fier: unul din ei "conducea" motocicleta - fără mâini - iar celălalt era cocoţat la vreo 2 metri în vârful scării. Toate astea la 60 km la oră, în faţa publicului care nu avea cum să nu ovaţioneze un astfel de spectacol (suntem în anii '20-'30).



Iată-i şi pe cei doi pionieri de care vorbeam, primindu-şi laurii şi trofeele. De notat că ce-l de-al doilea Terrot (în lipsa numelui său adevărat, să-i spunem astfel) nu stă decât în picioare pe motocicletă şi nu urcat pe scară.





Una din motocicletele din anii '30 (asta e din '31 aşa cum se vede) de capacitate cilindrică redusă. Se pot vedea din poză (sfat practic - dacă daţi click stânga pe ea se măreşte) alte două mărci distinctive ale motocicletelor Terrot (înafara ceasurilor încastrate în far): şaua supradimensionată de tip bicicletă şi lanţul de transmisie inventat şi brevetat de Terrot. Nu ştiu cât se vede din poză (nu pre mult, cred), dar motocicletele sunt nişte minunăţii!


Un model care pare special făcut pentru poliţia franceză...









O altă minunăţie complet restaurată, în deplină stare de funcţionare. Clubul face în fiecare lună o ieşire cu toate aceste bătrâne doamne, iar la următoarea intenţionăm să asistăm şi noi. :)





Una din motocicletele expuse direct în aer liber. Deţinătorul ei a venit şi a plecat călare pe ea. Deşi nu a pornit chiar "de la prima cheie" (dar a pornit de la a treia - mai bine decât multe Dacii!), a plecat în trombă şi a dispărut mai repede decât am putut noi întoarce aparatul după ea (filmam, evident). Şi are o vârstă de cel puţin 60 de ani!!!



Trecem aici în al doilea spaţiu al expoţiei, dedicat motocicletelor din anii '50. Se văd în acest prim plan cele două elemente caracteristice motocicletelor Terrot - ceasurile încadrate în far şi şaua supradimensionată în formă de bicicletă (Terrot au început iniţial producând biciclete, apoi la începutul anilor 1900 s-au extins producând maşini şi apoi doar motociclete).

Unul din primele scutere produse de Terrot. O minuăţie, după cum se vede. Terrot produceau în general motociclete intenţionate să câştige competiţii, făcute toate manual. În anii '50 când scuterele au început să fie la modă Terrot a început să lucreze la un scuter menit să câştige fără drept de apel în faţa competitorilor. Acesta e un prototip care a câştigat astefel de competiţii, fără a fi vreodată model de serie.

O minunăţie...




















Toate au fost construite manual, asamblate bucăţică cu bucăţică, cu multă grijă. Asta e marea virtute şi marele defect al motocicletelor Terrot, nişte maşini superbe dar mult prea costisitoare, ceea ce a cauzat falimentul uzinei în anii '60, care a fost apoi cumpărată de Peugeot.

fff scumpe

Doamnelor si Domnilor...

Rue de la Liberte. In spatele fotografului se află faimoasele galerii La Fayette, mult mai scumpe ca mall-ul nostru de acasă ori ca Unirea. Nu că asta ar conta.

Unul din locurile din oraşul vechi în care vin tot timpul tinerii şi cântă seara. Iar autobuzul acela micuţ din dreapta este unul cu care poţi să faci un tur gratuit al centrului vechi şi care merge şi pe straduţe pe care nu au loc autobuzele mari. Drept urmare unii oameni îl folosesc şi în alte scopuri. Si asta pentru că firma de autobuze nu este a statului, ci e particulară şi are un contract cu primăria. Deci are toate motivele să-şi facă publicitate. Frumos e că şi ştie cum să o facă bine.

Partea amuzantă e că pe uşa cafenelei scrie cu litere mari (dar nu se vede in poză) că înăuntru nu se fumează.

Si cât de simplu e să faci lucrurile frumoase.

Cu toate că majoritatea străzilor în Centre Ville sunt foarte foarte înguste, am observat că maşinile au voie să circule pe acolo. Si am mai observat că francezii se descurca destul de bine si am mai observat un numar covârşitor de femei la volan. Pe astfel de străduţe circulă şi autobuzele acelea mari de mai mult de 10 metri.

Tot de la mine din cameră, se vede în spatele căminului un teren de tennis pe care nu îl foloseşte nimeni şi cu un fileu pe care nu îl fură nimeni.

Parcarea e plină de maşini şi toate sunt ale studenţilor.

Un alt Italian, Andrea, mai nonconformist şi foarte dezlegat de banalitatea societăţii post-moderne de consum, într-un cuvânt, un om relaxat.

Si prietena lui, Camilla. Ne-au ivitat într-o zi pe la ei, la un ceai. Ei locuiesc in Centre Ville, cu chirie.

Nu-i artistică poza asta?! Vlad a facut-o!

Acolo unde străzile sunt pavate complet şi nu se pot planta direct copaci, cu siguranţă există astfel de “dispozitive” din lemn, pline cu pământ în care sunt copaci naturali.

A, apropo, nu am văzut casă fără obloane. Chiar şi la cămin există şi chiar şi la blocurile cu apartamente. Obloanele se pun de la construire, o dată cu geamurile. Fără excepţie.

Prin campus.

Când e soare şi frumos, toată lumea stă pe iarbă. Una din ieşirile de la cantină (Restaurant Studenţesc, să-i spunem pe nume).

Cum spuneam mai devreme…

De la stânga la dreapta: Katrina (o nemţoaică de-o seamă cu mine, adică noi, şi care e foarte solidă, ca toate nemţoaicele in genere), eu, apoi, cu ochelari de soare, Adriana, o româncă din Timişora şi Marietţa (nu ştiu cum se scrie numele ei dar aşa se pronunţă), o polonoaică autentică ce nu prea vorbeşte nici franceză, nici engleză. E foarte greu să te înşelegi cu ea. Toate cele trei fete sunt la filosofie cu noi.

Italienii, Daniele în stânga şi Simone ( baiat - e cu noi la filosofie) în dreapta.

Poză făcută de pe geam de la mine din cameră. Se pregătea de ploaie.

Uneori pe străzi mai apar şi astfel de chestii, dar nu scot nici un pic de fum şi de cele mai multe ori şi nici un zgomot.
Exact lângă campus e o zonă de case foarte frumose. Din cand în când ne mai plimbăm pe alei tot sperând că o să ne invite cineva înăuntru.

[Eşarfa o aveam de acasă. Foarte colorată.]

Observaţi cum l-au denumit pe bietul Bach? Aşa fac şi cu scriitorii. Refac scrierea numelor după pronunţia lor.

De fapt poza asta a fost făcută pentru florile de la geam.